”In vino veritas” (În vin se află adevărul – proverb latin)

Povestea vinului

Vinul, ce voiaj încântător! O istorie veche de peste șapte mii de ani, care își are originile în Mesopotamia antică și pe teritoriile cunoscute azi drept Georgia, Armenia și Iran. Dintr-o familie de liane (vitis vinifera) ce creșteau sălbatic am ajuns la cultivare controlată, la nivelul întregii planete. Complexitatea solurilor și a climatelor din zone diferite ale lumii, precum și bogăția soiurilor de vie, laolaltă cu creativitatea umană, au dus la apariția unei băuturi pline de savoare, emoție, istorie și artă.

Vinul a reprezentat mereu mai mult decât un bun de consum: el este un simbol al civilizației și calității vieții. Fascinant prin caracterul său versatil, legat de pământul și oamenii care l-au creat, vinul este un amestec mereu suprinzător de artă, rafinament, cultură și cunoaștere. Fiecare vin este unic, fiecare are personalitate și o poveste pe care o poți cunoaște doar prin degustare.

De aceea, la Central Park Wine Festival, vinuri din toate colțurile lumii te așteaptă să le deguști pentru a le afla poveștile, pentru a călători, cu ajutorul buchetelor de arome, printr-un univers rafinat, ce te va încânta. Haide în Parcul Central din Cluj-Napoca între 30 august și 2 septembrie și vei afla totul despre cum se degustă un vin, despre cum îi poți descifra tainele și despre secretele facerii unui vin bun.

 

Din istoria vinului


  • Vechii egipteni își înmormântau faraonii cu sticle de vin, pentru ca aceștia să aibă ce bea în viața de apoi.
  • Grecii antici considerau vinul o băutură a elitelor.
  • Apariția și dezvoltarea industriei vinului se datorează în mare parte romanilor, care l-au inclus în dieta lor zilnică.
  • În Antichitate, vinul era prezent la sărbători și ceremonii religioase. Totodată, era considerat medicament, antiseptic și aliment nutritiv.
  • După destrămarea Imperiului Roman, vinul a fost produs în Imperiul Bizantin, apoi s-a răspândit în Asia Centrală, pe Drumul Mătăsii, ajungând în China în secolul VIII.
  • În Evul Mediu, mănăstirile dețineau importante culturi de viță de vie, cultivate de călugări, care produceau vin atât pentru ritualurile religioase, cât și pentru vânzare.
  • În perioada Renașterii au apărut vinurile de înaltă calitate, dar și prezentate într-o modalitate cât mai apetisantă (apare factorul estetic). Tot atunci pornesc la Bordeaux, în Franța, cercetările pentru producerea unor noi tipuri de vinuri prin selecție atentă, vinificare riguroasă și învechire în pivnițe.
  • În anul 1860, flagelul ”filoxerei” distruge majoritatea viilor din Europa.
  • Grecii antici considerau vinul o băutură a elitelor.
  • După aproape jumătate de secol, apare remediul: se grefează soiurile de viță de vie pe port-altoi american, imun la filoxeră.
 

Cool trivia


  • Numele vinului vine din cuvântul ”vena” din limba sanscrită, care înseamnă ”a iubi” – la fel ca ”Venus”, numele zeiței dragostei.
  • Se consideră că vinul are mai multe componente organice decât plasma sanguină.
  • Parfumul vinului tânăr se numește ”aromă”, iar cel al vinului matur este ”buchet”.
  • Cea mai veche sticlă de vin a fost descoperită în orașul german Speyer: datează din anul 325 e.n. și se afla într-un sarcofag roman (în prezent este expusă la Muzeul German de Istorie din Pfalz).
  • Orașele din California, Florida și New York (SUA) sunt fruntașe la consumul de vin pe cap de locuitor.
  • Primul tirbușon a fost inventat în anul 1850.
  • Portugalia este cel mai mare producător de dopuri de plută pentru sticlele de vin.
  • Consumul moderat de vin reduce riscul de boli ale gingiilor, Alzheimer, accidente vasculare cerebrale și boli de inimă.
  • Vinul nu se păstrează în bucătărie, unde e cald, dar nici în frigider, unde e prea rece.
 

 

 

Dacă vrei să afli mai multe lucruri interesante despre această fascinantă licoare ce însoțește omenirea de milenii, teașteptăm la Central Park Wine Festival – un eveniment care te va duce într-un voiaj unic prin lumea misterioasă a vinului!